ChaosGPT (II)

Aşa cum scriam şi în numărul trecut, mult, foarte mult din ceea ce se livrează ca temă scrisă în România, din clasa a cincea la anul al patrulea de doctorat, este suspect, adică nu este făcut de cei care livrează tema, ci de AI. Acum, îmi pot închipui circumstanţele în care unii şcolari şi liceeni recurg la ChatGPT. Mulţi simt, probabil, că fără să-şi facă o parte din teme cu AI se vor îneca într-o mlaştină monstruoasă de cerinţe şcolare, că nu vor supravieţui cutărei materii la care se moare de plictiseală; aspectul neetic al soluţiei e dizolvat de faptul că toată lumea în jurul lor face acelaşi lucru, şi, în plus, viaţa lor, adesea vertiginoasă şi deprimantă, face din orice scrupule un lux. De ce însă şi studenţii de la facultăţi umaniste ajung să scrie cu AI, mai întâi, eseuri pentru cursuri, şi apoi capitole întregi din lucrările lor de licenţă, masterat, doctorat, e mult mai greu de scuzat şi rămâne o formă de fraudă care descalifică moral şi intelectual. În fond, a semna o lucrare produsă, de fapt, de AI, este de o gravitate comparabilă cu plagiatul. De altfel, AI şi plagiatul lucrează de minune împreună să distrugă învăţământul, aşa cum ciuma şi războiul civil distrug o cetate.

Ce facem noi ca să răspundem acestei ameninţări? Băgăm capul în nisip pentru că habar n-avem cum ar putea schimbările din lumea molcomă a educaţiei să ţină pasul cu schimbările furtunoase din lumea tehnologiei. Îngropăm problema într-un discurs pretins solomonic: inteligenţa artificială vine şi cu bune, şi cu rele, recursul elevilor la ea este OK, dacă o folosesc moderat, în mod precaut... Numai că în natura umană nu trebuie să-ţi pui speranţa, altfel nu mai era nevoie de codul penal. Să reţinem deocamdată doar că este greu pentru un copil să folosească în mod precaut o sabie cu laser. Realitatea simplă este asta: contactul sistematic cu AI este cu atât mai toxic, cu cât utilizatorul este mai ignorant în materia şcolară specifică, şi cu cât formarea lui intelectuală generală e mai precară. Da, un utilizator matur şi competent poate folosi AI cu succes şi fără efecte secundare semnificative; dar a-ţi face temele cu AI la şcoală, la liceu sau la facultate este chiar mai greşit decât să pui un robot să facă sport şi să mănânce sănătos pentru tine.

Profesorii nu vor putea niciodată să facă poliţia AI-ului, deci singura variantă ar fi să evaluezi elevii altfel decât cu eseuri scrise acasă. Dar surpriză: această amărâtă de temă pentru acasă, tradiţională până-n măduva oaselor, şi a cărei expresie ultimă erau lucrările de licenţă, masterat şi doctorat, avea totuşi o funcţie absolut fundamentală. Doar ea face un om să dea adevărata măsură a pătrunderii lui şi a puterii lui de muncă. Dacă te testez doar obligându-te să scrii sub ochii mei ceva în jumătate de oră, te privez în fond pe tine de şansa de a descoperi performanţa de care eşti cu adevărat în stare. Deci, ca să nu abdic complet de la ce înseamnă a fi profesor, nu pot da examen de licenţă fără o lucrare de licenţă, şi cu atât mai puţin mă pot baza doar pe fuşereala şi acrobaţiile psihologice şi vestimentare de la un examen oral. Nici prezentările powerpoint de la cursuri nu ajută, pentru că şi ele pot fi create, text+imagini, tot cu ChatGPT; faptul că citeşti cu voce tare ce scrie pe un perete nu înseamnă cărturărie. Nu se poate da o notă pentru piuliţele din sucul de portocale. Dar această lucrare de licenţă, la care zic eu că nu se poate renunţa, este o opţiune total compromisă, deoarece nu mai avem mijloacele să verificăm integritatea ei. (Cum ziceam: uitaţi poveştile despre softuri aprobate la nivel naţional care depistează ingerinţe AI, sau care depistează plagiatul. Ele sunt deja cu zece paşi în urma softurilor care, într-un fel sau altul, fac depistarea imposibilă.)

Şi atunci, care sunt alternativele la tema scrisă? Să repet mai întâi ceea ce toată lumea ştie: probabil peste jumătate din temele din şcolile româneşti, lucrările de licenţă şi de masterat şi de doctorat sunt produse de ChatGPT, care ar trebui numit primul în orice paragraf de mulţumiri. Da, ChatGPT ar trebui să primească, pe adresa lui de acasă, diplomele celor pe care i-a ajutat în toţi anii de şcoală, cum adunau indienii americani scalpuri. Soluţia nu e să îi pedepseşti pe toţi elevii prinşi că şi-au delegat munca lui ChatGPT, pentru că ei sunt imposibil de prins şi pedepsit, ci să introduci metode de evaluare care să prevină recursul la furt. Asta nu se poate face decât renunţând la eseul scris (fie el cel de o pagină, sau cel de 50 de pagini), instrumentul principal, de-a lungul istoriei ştiinţelor umane, pentru a demonstra maestrului competenţa ucenicului. După părerea mea, accesul public la AI a avut drept consecinţă directă decredibilizarea şi caducitatea acestui instrument fundamental.

Testele grilă nu vor putea niciodată testa maturitatea de viziune. Pur şi simplu, nu se potrivesc disciplinelor umaniste. Acolo, ca să pot testa gândirea, trebuie să pot simultan testa şi limba, pentru că ele merg mână-n mână. Dar noi nu vom mai putea avea niciodată încredere, de-acum încolo, în lucrările de finalizare a studiilor. Aş vrea, deci, să ştiu: ce comisie formată din zeci de experţi lucrează activ în momentul ăsta ca să stabilească cu ce ar putea fi ele înlocuite? Şi dacă lucrează, pot să sper că rapoartele ei nu sunt scrise cu AI?