Alexandru Pasat: Memoria materiei, metamorfoza formelor

Una dintre cele mai consistente manifestări care a marcat acest final de an expoziţional de la Muzeul de Artă din Craiova a avut loc recent, cu ocazia solo-show-ului prezentat de sculptorul Alexandru Pasat (Păsat în grafia de origine). Concepută în viziunea curatorială a Ruxandrei Demetrescu, expoziţia îşi defineşte parcursul printr-o interesantă poziţionare în raport cu creaţia artistului, în sensul în care discursul este conceput printr-o importantă selecţie şi un bun echilibru al pieselor prezentate, de la lucrări mai vechi la cele recente, unele dintre acestea expuse acum în premieră. Particularităţile actualei expoziţii sunt determinate de ideea surprinderii amprentei novatoare pe care sculptorul a înţeles să evolueze încă de la primele sale manifestări şi până în prezent, accentuând însă şi o transparentă legitimare a surselor sale de inspiraţie, cum ar fi vechile obiecte de factură populară, din lemn. Această formă de asumare explicită a unui context aparent anarhic determină o lectură concentrată a întregului său parcurs artistic ale cărui etape de creaţie sunt surprinse prin ceea ce au ele mai specific, dar, mai ales, prin ceea ce le leagă, începând cu seria Orizonturilor, Insomniilor şi terminând cu Şoapta sau Şa pentru călăreţul albastru. Toate sunt semnele unor nelinişti pe care Alexandru Pasat a ştiut să le gestioneze creativ, nu doar cu o naturală fervoare imaginativă, dar şi cu o remarcabilă inteligenţă plastică de resemantizare a acestora.

Dar despre creaţia artistului, despre filoanele sale tematice precum şi a convertirii acestora într-un discurs conceptual coerent trebuie citat in extenso textul curatorial al Ruxandrei Demetrescu, care oferă cea mai recentă şi, totodată, consistentă viziune critică asupra operei sale:

„Biografia artistică a sculptorului Alexandru Pasat (con)figurează o interesantă geografie spirituală: născut în 1955 pe meleaguri doljene (comuna Pleniţa), a fost elevul Liceului de Artă din Craiova, a studiat sculptura la Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj-Napoca, unde s-a «aşezat» după absolvire, şi expune acum pentru prima dată la Muzeul de Artă din Craiova. Se poate trasa astfel o hartă ce schiţează o linie între două puncte figurând două centre istorice deopotrivă legendare. Activitatea sa artistică, care se distinge prin dimensiunea înnoitoare a experimentelor formale şi interesul constant pentru explorarea diverselor materiale/ materialităţi caracteristice sculpturii, s-a desfăşurat preponderent în spaţiul clujean, consacrat ca pol înnoitor al culturii vizuale contemporane româneşti. Personalitatea sa (artistică) poartă însă şi amprenta unui filon arhaic redevabil straturilor profunde ale culturii tradiţionale olteneşti.

Parcursul său artistic, citit din perspectiva postmodernă dominantă pentru generaţia (sa) optzecistă, poate fi descifrat astfel sub semnul unei emblematice simbioze între arhaic şi minimalism. Dimensiunea arhaică devine la Pasat o modalitate originală de recuperare a esenţelor, în vreme ce minimalismul este rezultatul unui proces de esenţializare geometrică a formelor. Din punct de vedere iconografic, opera sa se distinge prin câteva motive definitorii, derivate din universul formal arhitectonic: stâlpul, arcul, coloana, contrafortul. Pasat lucrează în serii, variind adesea aceste teme-motive; astfel, «marele arc» devine un semn al orizontului în Orizont 231, iar stâlpii puteau fi, într-o serie din 2017, «instrumente de măsurat nostalgia». Pe de altă parte, formele geometrice regulate se metamorfozează: pătratul este speculat volumetric în Pătratul naşte sau în ciclul Insomnia, trei cilindri de lemn devin fântâni, iar forme sferice se transformă în Secvenţe din visul rotund al pătratului.

Din perspectiva haptică a materialelor, sculptura lui Pasat privilegiază, mai ales în ultima perioadă, lemnul. El este exhibat uneori în starea sa «brută», dezvăluind texturi particulare specifice (mai ales în ciclul Stâlpilor, unde intervenţiile în creion şi culori acrilice nu fac decât să accentueze materialitatea lemnoasă), dar cel mai adesea este folosit în combinaţii cu alte materiale – în primul rând metalul (fierul) cu care «convieţuieşte» în mai multe lucrări (Arcurile, Uneltele, Coloana), dar şi cu fibre textile (cel mai elocvent exemplu este Şoapta, un clopot de lemn îmbrăcat în interior cu pâslă, cu scopul de a produce un straniu efect sonor «înfundat»). De cele mai multe ori, Pasat intervine cu culoare (acrilică) pe lemn, de la semne discrete (în Stâlpi sau Coloane) până la acoperirea totală (cum ar fi în seria recentă a Greutăţilor de cântărit nostalgia), menită să mascheze materialul originar.

Evoluţia artistică recentă a sculptorului ne dezvăluie tendinţa tot mai explicită de a exploata creator memoria materiei şi capacitatea inexorabilă de metamorfoză a formelor, într-o viziune personală poetică cu surprinzătoare accente ludice. Nu întâmplător, titlurile formulate cu vervă livrescă de Pasat devin mărturia acestei remarcabile «cotituri» artistice; nu pot să nu amintesc aici o serie mai veche, devenită «marcă» emblematică a activităţii sale artistice, Bagaje pentru o călătorie între Est şi Vest (care beneficiază, de altfel, de interpretări iconologice divergente, de la Dan Hăulică la Adrian Guţă şi Gheorghe Vida). Doresc însă să atrag atenţia asupra lucrării recente Şa pentru călăreţul albastru, care integrează un obiect tradiţional (o şa veche de lemn) într-o sinteză plastică complexă, cu aluzii multiple ce revizitează un moment cheie al avangardei artistice.

Opera lui Alexandru Pasat este bogată în semnificaţii, explozivă prin inventivitatea tehnică şi impresionantă prin omniprezenta dimensiune haptică. Citită în cheia formalistă a lui Alois Riegl, ea confirmă convingerea savantului vienez că la baza fiecărei imagini artistice stă o imagine a naturii, pe care însă artistul a transformat-o după necesităţile şi plăcerile sale şi că, în cele din urmă, nu tehnica este cauza primordială, ci o anumită voinţă artistică.”

Tot în contextul acestei manifestări trebuie subliniată şi o latură mai puţin cunoscută a preocupărilor lui Alexandru Pasat, lucrările de grafică care, deşi rar oferite publicului, au o consistenţă egală proiectelor sale sculpturale, devoalând, prin siguranţa şi energia ductului, perseverenţa şi exerciţiul constant în faţa suprafeţei albe a hârtiei, ele fiind într-o perfectă armonie stilistică în raport cu piesele volumetrice. Dialogul dintre aceste două forme majore de expresie în creaţia sa vizuală (sculptura şi grafica) precum şi „punerea lor în scenă”, în deliberat contrast cu spaţiul aristocratic al sălilor de la parterul Palatului „Jean Mihail”, care este sediul Muzeului de Artă din Craiova, au generat un eveniment de o rară distincţie artistică.