| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Bianca Maria CrişanPădurea magică Nu avem destul timp Să traversăm împreună acest tărâm stăpânit de licurici, verdele lor ţi s-a prins în păr precum o agrafă de smarald. când ai făcut primul pas, degetele de la picioare ţi s-au transformat în râme care aşteptau venirea ploii. Pe trupul tău gol şi umed au erupt pete maronii Cu miros de soc dulce Proaspăt cules. Melcii au construit deasupra capului tău Raze de mucină aurii Ce curg de la baza tâmplelor zdrobite. Rugăciune Palmele bunicii când se roagă Iau forma unui buchet de crini Pe care îl înalţă cerului. De sub pleoapele ei Se nasc mărgăritare. Dumnezeu le adună şi cârpeşte aripile îngerilor Cu acul gigant din argint. Portret Deschid sertarele din zona pieptului. Ies îngeri cu aripi dantelate şi chip anonim Etalându-şi buclele fotografiate de timp. Se nasc perle sângerii la baza palmelor întinse spre cer. Îţi atârnă florile din palme Udate cu perle de alb murdar Gingăşia lor mi s-a imprimat pe foile albe din xerox. Am pus fâşii de mare albastră peste ochii tăi blânzi Simt valurile de irişi ce se lovesc de stâncile apărute peste noapte. Pe plajă, iubiţii îşi toarnă inimile în scoici şi fac schimb de amprente pentru eternitate. Nisipul se scurge prin venele mele Deodată, Simt auriu. Fără întoarcere Mi-am aşezat trupul în carcasa de carne şi am închis ochii. Pleoapele erau cortine de metal Care ghilotinau genele inferioare. Creierul pâlpâia ca o veioză veche. Ultimele semnale nervoase sunt trimise către centrul de comandă Unde femeia machiată strident încă apasă butoanele, plictisită. Degetele au devenit trasee de parcurs, Vasele de sânge sunt fire cusute sub piele. |