| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Alexandru CazacuTopografia metropolei slave Farmecul faustic al tăcerilor colonizate cu partea noastră de adevăr neîndurătoare şi precisă când mulţimea de ochi din ochii întredeschişi priveşte dansul terestru al porumbeilor prin mica piaţetă înrămată de clădiri utilitare odată cu strânsoarea mâinilor care îţi spun Rămâi cu bine! în faţa aeroportului din Sofia legănat de vipia verii ca un pui de felină în braţele dresorului când trebuie să înveţi să iubeşti un loc anume pentru a putea să iubeşti un ţinut iar topografia metropolei slave se adună în simţuri şi lumina amiezii gravează peste pielea descoperită a trupurilor Ne vom uita Ne vom uita unul pe celălalt aşa cum o iarnă blândă te face să uiţi toate iernile reci Şi ce ai putea face cu acest timp atât de generos şi pus pe dispariţie când orele de oţel şi brumă continuă cu o infinită şi neverosimilă doză de sinceritate clădirile se coşcovesc cu încetinitorul iar străzile sunt pline de oameni în haine gri şi ponosite Ne vom uita unul pe celălalt aşa cum a doua tinereţe uită de prima într-o cafenea unde stau toţi cu braţele întinse către remuşcare iar secolul salută rămăşiţele fluturilor dintr-un an în care ai fi vrut să fii fericit între byronism şi mal du sičcle când zorii se înalţă nu doar pentru cel mai bun şi cel mai înţelept dintre suflete Prin două oraşe Seara se retrage în cazărmile ochilor prin două oraşe ca două zaruri căzute de-o parte şi de alta a frontierei pe linia căreia soarele sângeriu se zbate convingător O pianistă încearcă jumătăţi de cadril la etajul unei clădiri art déco pe care nicio hartă de navigaţie nu o va găsi aşa cum uneori nu vom afla cuvinte care să vindece alte cuvinte Ca o armură florile de magnolie se închid şi acoperă orele acestui Aprilie când ferestrele trenului te pot cuprinde în cercevelele lor metalice la traversarea pustei lângă stâlpii şi cablurile de înaltă tensiune unde arborii şi păsările abia se pot zări muşcate de frig iar totul se scade şi se adună-n halta dintre ieri şi niciunde Un mic naufragiu Ploaia a început şi nu a mai continuat precum zborul scurt al păsărilor brun-cenuşii zărite în oglinda retrovizoare odată cu intersecţiile zilelor faste cu primitivismul şi rafinamentul lor oriental Pe ecranele din pieţe aglomerate se povesteşte lumii o întâmplare consumată demult şi parcă alte cuvinte decât cele auzite îţi vorbesc la orele îmbrăţişării şi al unui mic naufragiu personal unde decizi să rămâi aşa cum albigenzii la fortăreaţa Montségur au ales flăcările rugului în locul convertirii Tăcerea care ne ajunge Tăcerea care ne ajunge într-un rădvan cu perdele albastre prin lumina de Septembrie şi umbrele sale ce ascund firele de praf ale altor civilizaţii asemeni ridurilor de pe fruntea unui femei frumoase Ţipătul păsărilor cu penaj monocrom amestecă dezamăgirile secolului trecut cu micile bucurii ale celui prezent Acum suntem convinşi că fiecare ceas are un cântec al său rostogolit peste peisajele de dincolo de barieră când orice câmpie reprezintă media dintre cele privite cândva şi cele migălite dominican de memorie |