Descartes, Leibniz şi modernitatea

Doi dintre pilonii modernităţii, Descartes (1596-1650) şi Leibniz (1646-1716), au aspecte de convergenţă, dar şi multe elemente ce îi fac chiar să fie opuşi. Din anumite puncte de vedere, s-ar putea afirma că diferenţele sunt atât de mari, încât este de mirare cum francezul, autorul celebrei lucrări Discurs asupra metodei de a ne conduce bine raţiunea şi a căuta adevărul în ştiinţe (1637), este considerat părintele raţionalismului modern.

Despre aceste teme îşi propune Alexandru Ştefănescu să trateze în lucrarea Leibniz sau Descartes? Raţiune, modernitate, societate (Bucureşti, Ideea Europeană, 2024), concepută în şapte capitole: „Filosofia reformată”, „Momentul Rosental şi jocul mecanicismului”, „Metafizica întinderii”, „Descartes şi (anti)politica”, „More geometrico”, „Privind către Orient”.

Prima parte a lucrării pune în oglinzi paralele contribuţiile celor doi mari filosofi moderni în relaţie cu contextul istorico-filosofic. Mai puţin decât Descartes, Leibniz este profund angajat faţă de Aristotel şi scolastică. Deşi atras încă din tinereţe de cuceririle moderne, el stă mult în cumpănă în privinţa lui Aristotel. Într-o scrisoare către matematicianul francez Remond, Leibniz îşi aminteşte că, la 15 ani (în 1661), se plimba prin pădurea Rosental, de lângă Leipzig, şi delibera dacă să păstreze sau nu formele substanţiale (echivalentul scolastic al sufletului). El arată că mecanismul a prevalat, astfel că tânărul Leibniz este condus către matematică. Dar când a trebuit să dea ultimele temeiuri ale filosofiei mecanice şi legile mişcării, el este surprins să constate că îi este imposibil să le găsească în matematică; astfel că este nevoit să revină la metafizică. În acest fel, se ajunge la entelehii (celebra categorie aristotelică), adică se trece de la material la formal, astfel că monadele, substanţele simple, sunt singurele substanţe veritabile şi şi lucrurile materiale nu sunt altceva decât fenomene, chiar dacă sunt fenomene bine fundate (în sensul că îşi au realitatea în realitatea monadelor).

Este interesant de observat cum filosofia mecanică, practicată de Descartes, şi difuzată ulterior în întreaga Europă a începutului de secol XVII, l-a cucerit pe Leibniz, în special după sejurul său parizian (1672-1676). Dar, deşi modernii, inclusiv Descartes, au putut folosi filosofia mecanică pentru a explica multe din trăsăturile lumii (transformată din cosmos în univers, adică lume ca mecanism), consecinţa neplăcută în ochii lui Leibniz a fost că după Descartes şi alţi moderni lumea pare să fie excesiv materie şi prea puţin spirit. Or, pentru un om pios cum este Leibniz, o asemenea consecinţă era decisivă în a respinge cartezianismul. Soluţia lui Leibniz a fost, după cum bine se ştie, adoptarea formelor substanţiale (în 1678-1679), deci a cauzelor finale, şi ulterior, după 1694-1695, adoptarea monadelor.

Puşi în oglindă, cei doi mari filosofi moderni arată un alt aspect deosebit de provocator pentru cititorul cărţii scrise de Alexandru Ştefănescu: toată cariera sa, Leibniz a respins ideea de bază a cartezianismului, şi anume că esenţa materiei ar fi întinderea; legat de ea, dualismul de substanţă (sufletul redus la substanţa cugetătoare, corpul redus la substanţa întinsă) îl fac pe Leibniz să îl acuze pe Descartes în mod direct de ateism. Disputa cu privire la conservarea cantităţii de mişcare (în opinia lui Descartes) ce este de fapt conservarea forţei (după Leibniz) reprezintă oglindirea în mecanică (şi dinamică) a ideilor metafizice susţinute de cei doi mari filosofi.

Aspectul cel mai provocator vine, aşa cum foarte bine demonstrează Alexandru Ştefănescu, din relaţia cu societatea, cu comportamentul uman, fie individual, fie colectiv. Că Descartes nu are o etică ar fi totuşi ceva acceptabil, la urma urmei, dar a trata societatea drept iraţională, adică un domeniu în care raţiunea nu poate să pătrundă şi să ajungă la înţelegere, este o idee care i-a displăcut profund lui Leibniz. Din acest punct de vedere, autorul analizează, în detaliu, două momente importante legate de puterea raţiunii. În primul rând, vizita pariziană a lui Leibniz, ce a fost un prilej diplomatic, astfel încât să reuşească să îi deturneze interesul Regelui Ludovic al XIV-lea dinspre Europa şi Germania spre Orient (şi Egipt, în special). Al doilea moment este cel în care Leibniz propune un fel de calcul prin care să putem aplica matematica politică la situaţiile în care este nevoie de o decizie raţională în materie de politică – cazul competiţiei pentru conducerea Poloniei este un exemplu paradigmatic în acest sens.

În lucrarea Specimen demonstrationum politicarum pro eligendo rege Polonorum (1669) se vrea să se demonstreze adecvarea unuia dintre cei patru candidaţi propuşi de către Branderburg-Prusia, Austria, Franţa şi Rusia pentru poziţia de rege al Poloniei. Aici, matematica politică se bazează pe 60 de propoziţii, 12 corolare şi 4 concluzii, prin care situaţia politică şi militară a Poloniei şi exigenţele referitoare la constituţia proprie candidatului ideal ar putea da o alegere raţională optimă. În urma abdicării vechiului rege Johann Casimir în 1668, cei patru candidaţi care făceau obiectul respectivei selecţii reprezentau interese politice şi strategice distincte, fiecare cu propria susţinere politică: Philipp Wilhelm von Neuburg (Brandenburg), Prinţul Karl von Lothringen (Austria), Prinţul de Condé (Franţa) şi Alexei Mihailovici (Rusia). Scopul lucrării leibniziene era acela de a proba dincolo de orice îndoială calificarea superioară la tron a lui Philipp Wilhelm von Neuburg, abordând aici două perspective, una politică, cealaltă umană (p. 88).

În încheiere, să subliniem că în ultimul capitol al lucrării se tratează despre Dimitrie Cantemir şi Antioh Cantemir şi relaţiile lor cu lumea orientală, din perspectiva raţiunii şi modernităţii. Considerăm că şi această analiză este de o mare actualitate şi interes şi vine să întărească ideea că lucrarea lui Alexandru Ştefănescu, Leibniz sau Descartes? Raţiune, modernitate, societate, poate fi considerată o lucrare de referinţă în domeniul studiilor dedicate modernităţii.